Sfestania – Sfintirea casei

Sfestania este denumirea populară pentru slujba Aghiasmei mici sau Sfintirea cea mică a apei. Ea se săvârseste de către preot în biserici sau în casele credinciosilor cu diferite prilejuri.

Slujba sfestaniei cuprinde sfintirea apei, stropirea cu apă sfintită a celor prezenti si a tuturor camerelor, precum si rugăciuni pentru ocrotirea si binele casei si pentru sănătatea trupească si sufletească a celor ce locuiesc în ea.

Cine doreste a chema preotul pentru a săvârsi sfestania în casă, trebuie să stie cum să se pregătească pentru aceasta.

Mai întâi, toti cei din casă este bine să se spovedească, pentru ca înainte de a curăti si sfinti casa, să se curătească si să se sfintească ei însăsi de păcatele si relele care afectează si casa în care ei locuiesc. Este folositor ca cei din casă să postească înainte si să se ferească de ceartă, dusmănii sau alte rele.

În al doilea rând, casa în care urmează a se face sfestania trebuie curătită cât mai bine, de la un capăt la altul si toate lucrurile din ea. Nu este de închipuit să stropim cu apă sfintită si să facem rugăciuni pentru a curăti casa de rele iar casa să fie murdară si neîngrijită. Apoi, orice slujbă săvârssită de preot este echivalentă cu aducerea lui Dumnezeu în casa aceea si de aceea nu putem să avem casă neîngrijită.

Pentru slujba sfestaniei, credinciosul trebuie să pregătească o măsută frumos acoperită, orientată spre răsărit, pe care se vor aseza următoarele:

  • un vas larg la gură cu apă;
  • un mănunchi de busuioc;
  • sfesnice cu lumânări de ceară;
  • un pomelnic cu cei ce locuiesc în casă si cu cei pe care respectivii doresc să-i pomenească la rugăciune;
  • dacă se face pentru prima dată sfestanie în casă, se mai pune un vas mic cu ulei si un betisor cu vată;
  • o icoană (dacă măsuta nu se află în fata icoanei din casă);

Preotul va sta în fata măsutei si credinciosii vor sta în spatele preotului, asa cum stăm si la biserică, toti cu fata spre răsărit. Toate usile din interiorul casei vor fi larg deschise pentru ca preotul să poată intra în ele pentru a le binecuvânta si sfinti.